În inima noastră putem cuprinde o lume-ntreagă cu bucurii dar și cu suferințe. Prinși în rutina și caruselul vieții, de multe ori nu avem spațiu necesar pentru a ne exprima și plânge apăsarile, îngrijorările, durerile și suferințele. Pentru voi am gândit acest spațiu, unde să puteți exprima tot ce aveți nevoie, să vă ascultați inima, să îi permiteți să vorbească și să vă simțiți în siguranță când faceți asta.

Inimă Trezită este spațiul dedicat tuturor celor care au nevoie și doresc să lucreze cu inima lor.

Am ales o forma creativă și blândă de lucru, care au luat forma a trei ateliere prin care tu ai putea să te exprimi așa cum ești, să te re-descoperi și să ai parte de moduri blânde de vindecare, în ritmul tău.

Povestea vieții tale

Poveștile preferate vorbesc despre noi și despre viața noastră din prezent. Nu le-am ales întâmplător. Pot vorbi despre bucuriile noastre și pot vorbi despre suferințele pe care le avem in inimă. Prin intermediul lor putem afla răspunsurile de care avem nevoie sau pe care le căutam. Mai mult decât atât, ne putem folosi de ele pentru a ne rescrie viața așa cum visăm și așa cum avem nevoie să fie.

Roata influențelor

Atelierul te poate ajuta să descoperi cine și cum ți-a influențat credințele, valorile, atitudinea despre sine și viață. Vei afla ce iți este de folos, ce te încurcă în viață. Vei descoperi cine ești tu dincolo de orice influență.

Re-conectare cu puterea ta interioară

Știi care sunt rolurile pe care le ai în viața de zi cu zi? Te ajută sau te încurcă?

Vom identifica rolurile care nu îți mai sunt de folos în prezent, ne vom uita cu blândețe și înțelegere la ele. Vom crea un spațiu sigur de manifestare, în care tu să le poți elibera și să te conectezi cu puterea ta.

Îți mulțumesc pentru că ai pășit în spațiul Inimă Trezită și iți doresc succes!


Create your website with WordPress.com
Get started